Diana-Mihaela Tenciu

Psiholog clinician, Logoped, Psihoterapeut

Diana-Mihaela Tenciu

Prezentare

În cadrul centrului Hipocampo, desfășor activități de evaluare și intervenție logopedică, adresate copiilor, adolescenților și adulților.

Obișnuiesc să abordez fiecare caz într-o manieră personalizată, agreabilă, care să înlesnească dobândirea abilităților de comunicare funcțională.

Precizez că tulburările de limbaj și comunicare pot să apară fără comorbidități, dar există și situații când acestea se subsumează unor tablouri diagnostice complexe, uneori fiind necesare investigații suplimentare și o abordare interdisciplinară.

Intervin prin tehnici specifice la nivelul uneia sau mai multor laturi ale limbajului: fonetică, morfologică, lexico-semantică, sintactică și/sau pragmatică. Atunci când se evidențiază dificultăți emoționale, care limitează posibilitățile de comunicare ale persoanei (spre exemplu, în balbism, în mutism selectiv, în tulburări specifice de învățare), completez demersul logopedic cu tehnici circumscrise psihoterapiei cognitiv-comportamentale, dată fiind atestarea mea și în această arie.

Îmi doresc să aduc o contribuție reală la îmbunătățirea situației persoanelor care mi se vor adresa, conștientizând rolul masiv al limbajului în organizarea sistemului psihic și în adaptarea efectivă la multitudinea de contexte sociale pe care le întâmpinăm.

Certificări si formări:

Competențe profesionale

  • Psihoterapie – specialist autonom Cognitiv-Comportamentală
  • Psihopedagogie Specială – practicant autonom
  • Psihologie Clinică – practicant autonom
  • Intervenție psihologică pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist
  • Dezvoltare personală de grup (în orientarea cognitiv-comportamentală)

Experiență de lucru

  • 2018 – prezent
  • 2009 – 2017: Profesor titular psihopedagogie specială și profesor itinerant, Școala Specială Nr. 1, București

Formări și educație

  • 2022 – 2024: Masterat „Terapia logopedică în procesele de comunicare”, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • 2015 – 2017: Formare Complementară de Psihologie Clinică, Consiliere și Asistență Psihologică de tip Integrativ, Institutul Român de Psihoterapie Integrativă, București
  • 2008 – 2010: Masterat „Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale”, Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu, București
  • 2005 – 2008: Facultatea de Științe, specializarea Psihologie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu

Cursuri

  • 2026: „Afazia – programe de evaluare și direcții de intervenție”, Asociația Specialiștilor în Terapia Tulburărilor de Limbaj din România, Cluj-Napoca
  • 2026: „Reabilitarea cognitivă în accidentul vascular cerebral și bolile neurodegenerative”, Asociația pentru Dezvoltare Personală și Profesională Confident, București
  • 2026: „Evaluarea psihologică în tulburarea neurocognitivă a adultului”, Asociația pentru Dezvoltare Personală și Profesională Confident, București
  • 2025: „Abilități narative de comunicare” (Nivel 3.1), Asociația Psiterra, Iași (Hugh Fox)
  • 2025: „Group Bibliotherapy Skills”, Book Therapy (Bijal Shah)
  • 2024: „Hiperactivitatea cu deficit de atenție: evaluare clinică și educațională, diagnostic diferențial și programe de intervenție” (Modulul 1) și „Hiperactivitatea cu deficit de atenție: program integrat de intervenție psihologică centrat pe copil, familie și școală” (Modulul 2), Asociația Institutul de Psihologia Dezvoltării, București
  • 2024: „Dislexia, disgrafia și discalculia la copil: strategii de psihodiagnostic clinic și programe de intervenție”, Asociația Institutul de Psihologia Dezvoltării, București
  • 2024: „One Book at a Time: Introducing Bibliotherapy in Primary Education” (Anastasia Patera)
  • 2024: „Raising a Reader & Storyteller Online Course”, Book Therapy (Bijal Shah)
  • 2024: „Children’s Bibliotherapy Skills Course”, Book Therapy (Bijal Shah)
  • 2024: „Abilități narative de comunicare” (Nivel 2), Asociația Psiterra, Iași
  • 2023: „Abilități narative de comunicare” (Nivel 1), Asociația Psiterra, Iași
  • 2023: „Bibliotherapy, Literature & Mental Health”, Book Therapy (Bijal Shah)
  • 2023: „Tulburările de pronunție (dislalie, dizartrie, rinolalie, apraxie)”, Asociația Specialiștilor în Terapia Tulburărilor de Limbaj din România, Cluj-Napoca
  • 2022: „Metode și tehnici de evaluare, psihodiagnostic și intervenție specifică (psihoterapie cognitiv-comportamentală) la copiii și adulții cu TSA”, Institutul de Promovare a Psihologiei Experimentate, Oradea
  • 2022: „Logopedia aplicată la copilul cu TSA”, platforma Academicus
  • 2021: „Teoria Minții la copilul cu tulburare de spectru autist”, platforma Academicus
  • 2020 – 2021: Program postuniversitar „Biblioteconomie și știința informării”, Facultatea de Litere, Universitatea din București
  • 2019: „Terapia depresiei în secolul 21. Noi proceduri și tehnologii: DEPRETER”, Asociația de Consiliere și Psihoterapie Online din România, Cluj-Napoca
  • 2019: „Simptomele psihotice la copil: strategii de psihodiagnostic și intervenție clinică și educațională”
  • 2015: „Abilități de intervenție în evaluarea și consilierea pacienților oncologici și a celor aflați în stadii finale ale vieții”, Fundația Academică „Petre Andrei” Iași
  • 2013: „Elemente de psiho-cardiologie”, Asociația Smart Psi, București

Afilieri

  • Membră în Colegiul Psihologilor din România
  • Membră în Asociația Pentru Persoane cu Afazie (APPA)

Servicii

Evaluare psihologică pentru adulți

Sa începem

Ești gata faci primul pas?

Folosește formularul de programare de mai jos pentru a verifica disponibilitatea